marți, 5 noiembrie 2013

Casa de pe bancnota de 10 lei

Am văzut multe discuţii pe net pe tema asta. Se spune aici şi aici şi aici şi în multe alte postări că imobilul de pe bancnota de 10 lei ar fi cel de la Muzeul ”Astra” din Sibiu, adus de la Vlădeşti - Vâlcea. O altă variantă menţionează că sursa inspiraţiei ar fi o casă din Chiojdu. Nici una, însă, din aceste variante nu este reală... asta neînsemnând că aş ştii cumva care este şi unde se găseşte modelul folosit.

Dar fără să-l ştiu, am încercat să-i fac macheta din ceramică. Am stabilit mai înainte de toate, următoarele:
- este vorba de o casă cu pridvor central (şi nu lateral, cum este casa de la muzeul din Sibiu); acest lucru se vede clar în desenul de pe bancnotă din colţul din stânga al acoperişului central, precum şi dintr-o parte a temeliei, care apare în spatele pridvorului);
- pridvorul este complet închis (tip balcon)
- din unghiul de înclinaţie al scării de acces am dedus că uşa de intrare este în partea din dreapta a casei. Nu am reuşit să-mi dau seama dacă este vorba de o scară de lemn sau de una din zidărie.

A ieşit această machetă, despre care cred că este o copie destul de fidelă a casei de pe bancnota de 10 lei.

Am făcut pe o fotografiei a ei şi o reproducere a vegetaţiei care acoperă casa de pe bancnotă, pentru o cât mai facilă comparaţie.

În rest, aştept şi eu ca cineva să identifice unde se află casa care a stat la baza desenului de pe bancnota de 10 lei.

Un comentariu:

  1. Sunt f frumoase, eu ador ceramica romaneasca.Nu le puteti realiza si sub forma de magneti? Ar fi mai usor de depozitat si...de admirat zilnic.

    RăspundețiȘtergere