joi, 30 aprilie 2009

Targul de la Targu Jiu

Am fost onorat sa primesc din partea Consiliului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj invitatia de a participa la prima editie a Targului Mestesugarilor care se va desfasura in Targu Jiu cu ocazia zilelor orasului. Astfel ca, intre 19 si 24 mai, voi fi in orasul lui Brancusi. Este o mare bucurie si pentru mine si sper sa fie o bucurie si pentru cei care imi vor vizita standul.

Pentru acest Targ, am gasit cateva modele deosebite de biserici de lemn specifice zonei montane a Olteniei pe care am inceput deja sa le reproduc. De asemenea, voi incerca sa fac cateva copii dupa Cula Cornoiu, din Curtisoara, o constructie, de asemenea, deosebita si extrem de interesanta. Voi lucra oricum mai multe cule, dat fiind ca ele constituie un specific al zonei in care ma voi afla. Si pentru ca - vezi unul din posturile anterioare - imi place foarte mult acest gen de constructie.

Dar pana atunci, am de lucru...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu