Sibiu

Totul depinde, până la urmă, de oameni: oamenii fac locul, fac frumuseţea lui, sau fac ca un târg să fie sau nu bun. Iar la Sibiu despre oameni e vorba: oameni care ştiu ce înseamnă arta populară, care (chiar dacă nu realizează până la ultimul detaliu) bănuiesc câtă muncă se ascunde în spatele unui lucru făcut de mână, care laudă, chiar dacă uneori doar cu un zâmbet, ceea ce faci. Iar Târgul de la Sibiu de anul acesta a confirmat ceea ce deja bănuiam de multă vreme.

M-a bucurat să văd că am cel puţin trei ”fani” (dacă îi pot numi aşa pe cei cărora le place, simţitor mai mult decât altora, munca mea): domnişoara care a mai cumpărat şi la ultimele ediţii şi care a venit acum cu poze făcute pe telefon la piesele pe care deja le are, ca să poată să-şi completeze colecţia cu un model care îi lipsea; un domn tânăr, tăcut, care mi-a ”confiscat” fără vorbe o troiţă; sau copilul care a revenit împreună cu mama sa pentru a-şi mai adăuga o biserică la seria deja existenă de căsuţe. În faţa lor în special, dar şi a tuturor care au cumpărat în cele două zile ale târgului de la mine, mă înclin şi tuturor le mulţumesc.

Vorbind la început de oameni, am uitat de organizatorii târgului care, cu schimbul, au ”patrulat” de sâmbătă dimineaţa până duminică seara printre mesele din târg, astfel încât tot ansamblul a ieşit aşa cum trebuie.

Postez aici mai multe fotografii ale unor piese de care m-am ”despărţit” cu ocazia Târgului de la Sibiu: mi-au plăcut, dar se pare că nu am fost singurul.