A si plouat, dar noaptea, intr-o dimineata si intr-o seara, ceea ce nu a stricat prea mult socotelile expozantilor sau ale vizitatorilor. Am impartit, ca si anul trecut, de Sfantul Dumitru, cortul cu dl Vasile Ene; e teribil ce povesti de targ poate spune omul acesta, nemaipunand la socoteala bancurile si diverse metode de bucatarit, cele din urma umplandu-mi la propriu gura de apa. M-am intalnit si cu Florin - pe care il salut si din acest blog - care si-a completat, cu ocazia aceasta, ”satul” in miniatura din biblioteca, spre disperarea familiei care nu apreciaza la adevarata valoarea calitatile sale de ”dezvoltator imobiliar”.Cazare decenta, la un hotel din zona centrala, ocazie - in scurtul ragaz al unei tigari fumate in hol, in prima seara de cazare - sa aflu si ”mercurialul” unor distinse domnisoare care rezemau cu ardoare tejgheaua receptiei, pe tipuri de servicii prestate, pe culoarea parului sau in functie de alte solicitari ale potentialilor clienti.
Una peste alta (fara nicio aluzie la cele de mai sus!), a fost un targ reusit, in care m-am bucurat in primul rand sa-l reintalnesc pe dl Cornel Balosu, seful Sectiei Etnografie de la Muzeul Olteniei, cu
care am stat de vorba in mai multe randuri si pe care l-am ”prins” si intr-o fotografie (este cel din dreapta) alaturi de dl Nistor, ”pielar” de mestesug. I-am revazut si pe alti mesteri si am stabilit, de principiu, cam pe unde o sa ne mai intalnim in anul asta. Am vandut destul de bine, craiovenii continuand sa fie incantati de ”casutele” mele. Sper ca aceasta incantare sa se pastreze macar pana in octombrie, cand voi reveni (deie Domnul sanatos sa fiu!) in ”capitala banilor” (inteleg ca mai nou, sintagma a capatat alte conotatii, mai ”monetare”...), la targul de zilele orasului.• • •
Pitestiul a venit oarecum pe nepusa masa... adica, interesandu-ma de Simfonia Lalelelor, am aflat de pe site-ul Muzeului Golesti ca cei de aici organizeaza un targ popular cu aceasta ocazie. Am contactat-o pe distinsa directoare a Muzeului, doamna Pally, care mi-a confirmat asta si m-a chemat, in calitate de invitat al muzeului, sa ma alatur in cadrul unui pavilion expozitional de mai mica anvergura. Asa ca, intre 16 si 18 aprilie, am impartit cortul cu onoranta companie a catorva salariati ai Muzeul Golesti care expuneau produse de arta populara aflate spre vanzare in custodia institutiei.
La Pitesti a fost superb, chiar daca prezenta mea acolo a debutat cam cu stangul: m-am prezentat la locul stabilit, vineri, 16 aprilie, la ora 8 dimineata, ca sa aflu ca, din dispozitia primariei, montarea cortului se va putea face doar dupa ora 16.00. Prilej, pana la urma, sa vizitez pe indelete Muzeul Golesti - in care am asteptat pret de vreo sase ceasuri - care este chiar extraordinar. Recomand tuturor sa-l vada. Aici se poate vizita atat conacul Golestilor, cu gradina-i deosebita, cat si muzeul in aer liber, care, la momentul in care ii colindam eu ulitele, era o minunatie si datorita copacilor plin de flori si de aferentele albine. Aveam sa aflu mai tarziu - dupa ce mangaiasem destul de temator (mai mult pentru el, decat pentru mine) coama unuia din cei trei ponei care pasteau lenes pe langa pavilionul administrativ al muzeului - ca aici se pot face si cursuri de echitatie si, tot mai tarziu, ca Muzeul Golesti este considerat al treilea din tara, dupa Muzeul Satului din Bucuresti si cel din Dumbrava Sibiului. Asadar, un ”must see”!
In ceea ce priveste targul, nu am cum s-a spun altfel decat asa: am vandut tot! Si mai vindeam daca mai aveam! Poate si datorita pozitiei, in mod sigur datorita si alaturarii de standul muzeului... Un moment amuzant - trebuie sa-l povestesc - a fost cand un italian, insotit de o translatoare care ii vorbea in franceza (!!) a cumparat de la mine o biserica si doua casute miniaturi. In total 60 de lei. Domnul din ”cizma” imi da de inteles, prin vorbe si - certo! - prin gesturi, ca ar vrea un discount. Apreciez ca achizitia este una insemnata si accept: 55 lei. Doamna translatoare ii comunica italianului concesia facuta de mine, fapt care ii declanseaza acestuia un nou val de vorbe gesticulate (sau de gesturi vorbite, cum vreti). Doamna revine, cu o atitudine oarecum vinovata: ”stiti, el este italian si vrea un discount mai mare... se poate cobori pana la 50?” Ii raspund, fara nici cel mai mic sentiment de vinovatie: ”stiti, bunicul meu a fost german. Ramane 55!” End.
In rest, un Pitesti plin de culoare, in special datorita florilor. Nu am facut inadins poze zecilor de standuri si miilor de ghivece pentru ca, indiferent de unghi, luminozitate sau distanta, nu as fi putut suprinde decat o parte infima din frumusetea acestor minuni.Am cumparat pentru acasa, evident, lalele (inca mai astept sa infloreasca) si magiun de Topoloveni (fara
zahar, fara E-uri sau alti conservanti!), marca de care auzisem anul trecut de cand firma care il produce devenise furnizor al Casei Regale de Romania.Voi reveni la Pitesti la jumatatea lui mai, de Inaltarea Domnului, pentru trei zile, cu ocazia Targului Mosilor de Vara. Lipsa de timp si o serie de activitati peste program de la birou m-au facut sa merg inainte destul de greu cu lucrul, astfel ca a trebuit sa refuz (cu mare strangere de inima) invitatia de a participa la Targul Olarilor de la Muzeul Satului din Bucuresti si nici nu stiu, in cazul in care voi fi invitat, daca voi reusi sa ajung la Cluj, la sfarsitul aceluiasi mai. Dar nu ma plang, ci ma bucur: piesele pe care le fac plac, iar oamenii parca apreciaza tot mai mult munca in ele cuprinsa. E un sentiment minunat si ii sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru ca am parte de o astfel de bucurie, care face uitate toate zecile de ore de modelat, sau pe cele petrecute pe langa cuptor, la ars, sau pe cele numarate in targ, indiferent de vreme...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu